Ce dezvăluie plânsetele unui bebeluş? Oamenii de ştiinţă au descoperit lucruri neştiute până acum

Diferenţe subtile în ţipetele unui bebeluş pot oferi indicii preţioase referitoare la problemele de dezvoltare şi neurologice ulterioare, cum ar fi dificultăţi în procesul de învăţare a limbii. De asemenea, caracteristicile plânsetului pot oferi cadrelor medicale o metodă prin care să cuantifice durerea atunci când tratează bebeluşii. Pe termen lung, oamenii de ştiinţă speră ca analiza plânsetului să permită doctorilor să detecteze afecţiunile şi să le trateze mult mai devreme decât astăzi.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Brown şi de la Women & Infants Hospital din Providence au conceput un program computerizat care ajută la analizarea plânsetului unui bebeluş. Specialiştii speră să ofere în scurt timp acest program cercetătorilor din întreaga lume pentru a le pemite acestora să analizeze tiparele de plâns ale bebeluşilor ce nu pot fi detectate de urechea umană.

• Kim Jong Un a avertizat că țara sa nu a fost niciodată mai aproape de un…
• Într-un celebru oraș antivaccinist, malaria face ravagii printre copii

Programul segmentează plânsetul bebeluşilor în segmente de 12,5 milisecunde şi măsoară înălţimea şi volumul sunetului, alături de alţi parametri. În total, software-ul evaluează 80 de parametri diferiţi ce ar putea fi folosiţi pentru a detecta riscul de a suferi de anumite probleme ce ameninţă sănătatea unui nou născut.

Deaorece plânsetul este controlat de nervii cranieni, el poate reprezenta o fereastră către creier. Cercetătorii nu au atins încă etapa în care pot stabili legături între anumite caracteristici ale plânsetului şi diferite afecţiuni, însă au descoperit că la nivel de grup, sistemul nervos al unui bebeluş (şi implicit plânsetul acestuia) poate fi afectat de expunerea prenatală la alcool, vătămările la naştere şi chiar poate anticipa un diagnostic de autism.

Cercetătorii nu au atins încă etapa în care ţipetele bebeluşilor pot indica o anumită boală, deşi acesta este scopul lor pe termen lung. Astăzi, plânsetul unui bebeluş poate dezvălui informaţii despre durerea pe care aceştia o percep şi despre sistemul lor nervos.

În anii ’60, cercetătorii au început să evalueze plânsetele bebeluşilor din cauza maladiei Cri du chat (ţipătul pisicii în franceză). Bebeluşii ce suferă de această afecţiune genetică rară au un plânset înalt caracteristic ce poate fi detectat uşor de urechea umană.

Înălţimea sunetului este dată de numărul de vibraţii pe secundă al corzilor vocale. Un plânset obişnuit al unui bebeluş este de aproximativ 400 de hertzi (cicluri pe secundă). În schimb, un bebeluş ce suferă de Cri du chat are un plâns de 1.000 de hertzi sau mai mare.

Noul software conceput de cercetătorii americani analizează plânsetul bebeluşilor în mai multe moduri. Primul panou al programului indică înălţimea sunetului, iar cel de-al doilea arată mai multe caracteristici ale frecvenţei ţipătului. În cel de-al treilea panou cercetătorii pot vedea cât de clar este ţipătul, iar în ultimul panou este măsurată energia plânsetului (cât de tare se aude).

În trecut, cercetătorii au evaluat ţipetele cu ajutorul unor sisteme mai complicate, însă cercetătorii de la Brown afirmă că acest sistem automat va oferi un proces mai rapid şi mai detaliat.

Philip Sanford Zeskind, director departamentului de cercetări în neurodezvoltare din cadrul Levine Children’s Hospital, afirmă că analizarea plânsetului unui bebeluş este extrem de importantă mai ales în primele două-trei luni de viaţă, înainte ca acesta să perceapă nişte repere sociale (cum ar fi faptul că atunci când plâng, mama va veni la ei).

„Putem începe analiza chiar la naştere. Analiza plânsetului ne poate spune dacă sistemul nervos al bebeluşului are o problemă, şi asta chiar în absenţa unor semne tipice fizice sau neurologice”, explică specialistul.

Cercetările efectuate de dr. Zeskind au arătat că inclusiv bebeluşii sănătoşi, născuţi la timp şi care obţineau rezultate bune în testele neurologice aveau plânsete ce dezvăluiau anumite probleme în sistemul nervos din cauza expunerii prenatale la alcool. Aceste rezultate obţinute într-un studiu de mici dimensiuni au fost publicate în 1996 în jurnalul Infant Behavior and Development.

Înălţimea sunetului plânsetului unui bebeluş este controlată de trunchiul cerebral şi de o serie de nervi cranieni care încep din trunchiul cerebral şi ajung la muşchii asociaţi laringelui. „Practic, atunci când ascultăm înălţimea plânsetului unui bebeluş, de fapt ascultăm trunchiul cerebral”, explică doctorul Zeskind.

Un plânset poate comunica informaţii despre ce îl stimulează pe un bebeluş şi despre cum este afectat de stimularea senzorială. „Bebeluşii cu ţipete foarte înalte prezintă, foarte frecvent, şi alte semne ce sugerează că sistemul lor nervos se stresează uşor sau devine suprastimulat”, afirmă specialistul.

Barry Lester, profesor de psihiatrie şi pediatrie la Warren Alpert Medical School din cadrul Universităţii Brown, afirmă că orice sistem de înregistrare pe care au fost stocate plânsetele unui bebeluş poate fi conectat la sistemul computerizat. Software-ul citeşte şi analizează sunetele, efectuând o serie de calcule ce permit analizarea plânsetului în mai multe moduri.

Printre caracteristicile analizate se numără variabilitatea înălţimii sunetului, pauzele dintre ţipete şi cât de mult durează. Dr. Lester a conceput acest program alături de Stephen Sheinkopf, profesor de psihiatrie şi pediatrie la Universitatea Brown şi de Harvey Silverman, profesor de inginerie la Brown.

Într-un studiu publicat în 2012 în jurnalul Autism Research, doctorii Sheinkopf şi Lester au analizat alături de alţi cercetători caracteristicile acustice ale plânsetelor bebeluşilor ce prezentau un risc mare de a dezvolta autism şi le-au comparat cu plânsetele unor bebeluşi care nu prezentau acest risc. Mostrele de sunet au fost obţinute de la 21 de bebeluşi în vârstă de 6 luni ce prezentau un risc sporit de a suferi de o tulburare de spectru autist şi au fost comparate cu mostre de la 18 bebeluşi cu un risc minim. Cercetătorii au descoperit că bebeluşii cu risc sporit aveau plânsete cu o înălţime a sunetului mai mare, acestea având totodată o frecvenţă mai variabilă.

Cercetătorii au concluzionat că există dovezi preliminare ce arată că „modificările în acustica plânsetului ar putea fi o semnătură vocală a autismului prezentă încă de la începutul vieţii”.

O altă posibilă utilizare a acestui sistem este aceea de monitorizare a durerii, afirmă dr. Sheinkopf. „Una dintre probleme cadrelor medicale este aceea de a măsura şi monitoriza durerea bebeluşilor. Plânsetele de durere ar putea diferi de plânsetele care au alte cauze într-un mod care s-ar putea dovedi util doctorilor ce doresc să monitorizeze starea bebeluşilor după operaţii”, explică specialistul.

Plânsetele de durere prezintă, de regulă, o pauză mult mai mare între primul ţipăt şi cel de-al doilea. De asemenea, în acest caz primul plânset este de regulă mai zgomotos şi mai lung, deoarece bebeluşul trebuie să dea afară foarte mult aer, astfel că plânsetul poate dura 4-5 secunde în loc de 2-3 secunde.

„Întrebarea este dacă putem folosi un program computerizat care să detecteze automat aceste elemente şi să ofere cadrelor medicale sfaturi utile”, a concluzionat dr. Sheinkopf.

Sursa: Wall Street Journal